Actualizare ora 17:10: Google a anunțat că investigația privind problemele care afectează Gemini este încă în desfășurare. Potrivit celui mai recent mesaj publicat pe Google Workspace Status, echipa de ingineri continuă să analizeze cauza incidentului.

Compania și-a cerut scuze utilizatorilor afectați de întreruperi și a anunțat că următoarea actualizare oficială va fi publicată mai târziu decât estimase inițial. În prezent, Google nu a oferit detalii suplimentare despre cauzele erorilor raportate.

Între timp, numărul sesizărilor continuă să crească pe platformele de monitorizare, semn că problemele nu au fost încă rezolvate complet.

Actualizare, ora 16:20: Între timp, situația a fost recunoscută oficial de Google. Pe dashboard-ul Google Workspace Status apare acum o notificare care confirmă existența unui „Incident affecting Gemini”.

Google a anunțat că va reveni cu informații suplimentare în cursul nopții, pe 11 iunie, la ora 02:30 (ora României), când este așteptată următoarea actualizare oficială privind incidentul.

Actualizare, ora 16:00: Problemele continuă să afecteze utilizatorii Google Gemini. În ciuda numeroaselor raportări și a erorilor observate inclusiv de redacția Gamebros, Google nu a confirmat oficial existența unei pene de serviciu, iar pagina de status indică în continuare că toate sistemele funcționează normal.

Numeroși utilizatori din întreaga lume au raportat probleme cu chatbotul AI dezvoltat de Google, iar situația pare să afecteze atât versiunea web, cât și aplicațiile mobile.

Problemele au început să fie semnalate în jurul orei 15 (ora României), când platforma Downdetector a înregistrat o creștere semnificativă a raportărilor venite din mai multe țări. Cu toate acestea, la momentul redactării articolului, pagina oficială de stare a serviciului Gemini continua să afișeze mesajul că toate sistemele funcționează normal.

Probleme observate și pe Gamebros

Am întâmpinat și noi dificultăți în utilizarea Gemini în timpul documentării și redactării unor materiale pentru Gamebros. În mai multe conversații, chatbotul a afișat diferite mesaje de eroare sau a întrerupt răspunsurile fără explicații suplimentare - something went wrong (1099)

În unele cazuri, după introducerea unei solicitări noi, conversația revenea direct la ecranul principal, fără a genera răspunsul așteptat. Problemele au fost observate atât în browser, cât și pe dispozitive mobile, ceea ce sugerează că nu este vorba despre o platformă anume. Noi folosim Mac.

Ce erori raportează utilizatorii

Potrivit informațiilor apărute online, cele mai frecvente mesaje afișate sunt „Error 1076” și „Error 1099”.

Prima eroare pare să fie asociată unor probleme de încărcare sau de comunicare între sesiunea utilizatorului și serverele Gemini. Cea de-a doua este descrisă de mulți utilizatori ca fiind o problemă aflată la nivelul infrastructurii Google și nu al dispozitivelor personale.

Pe rețelele sociale au apărut numeroase mesaje din partea utilizatorilor care spun că au încercat să schimbe browserul, contul Google sau dispozitivul folosit, fără rezultate.

Există o soluție temporară?

Din experiența noastră și din relatările altor utilizatori, există situații în care reintroducerea imediată a aceleiași solicitări determină Gemini să răspundă normal la a doua încercare.

Totuși, această metodă nu funcționează în toate cazurile și reprezintă mai degrabă o soluție temporară decât o rezolvare reală a problemei. În testele efectuate de redacția Gamebros, reintroducerea promptului nu a rezolvat eroarea.

Google nu a confirmat oficial o pană

În ciuda numărului mare de raportări, Google nu a confirmat până acum existența unei probleme majore la nivelul serviciului Gemini. Pagina oficială de status continua să indice că sistemele sunt operaționale.

Rămâne de văzut dacă gigantul american va publica o explicație oficială privind cauzele acestor erori sau dacă problemele vor fi remediate fără o comunicare suplimentară.

Până atunci, dacă Gemini refuză să răspundă sau afișează mesaje de eroare, este posibil să vă confruntați cu aceeași situație raportată de sute de utilizatori din întreaga lume.